A doua zi de Craciun; Soborul Maicii Domnului; Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana; Sf. Ier. Eftimie Mart., ep. Sardei

În aceasta luna, in ziua a douazeci si sasea, Soborul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu.

        Despre fuga in Egipt a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu:

        Dupa ce Irod a dat porunca sa fie taiati toti pruncii din Betleem, ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif, zicand: “Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt”. Si a fugit in Egipt Nascatoarea de Dumnezeu cu Pruncul si cu Iosif, pentru doua pricini: intai ca sa se plineasca ceea ce s-a zis prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; a doua, ca sa se inchida gura ereticilor. Daca Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul in Egipt si ar fi fost prins Pruncul si ucis, atunci s-ar fi impiedicat mantuirea oamenilor; iar daca ar fi ramas in Palestina si n-ar fi fost ucis de Irod, si ar fi scapat tocmai pentru ca sa poata implini mantuirea oamenilor, atunci multi ar fi socotit ca a purtat o naluca de trup si nu trup adevarat, iar ereticii fara de Dumnezeu ar fi indraznit sa zica: “Daca ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar daca n-a fost ucis, inseamna ca nalucire este nasterea Lui”. Pentru aceasta a fugit in Egipt, ca sa sfarame idolii de acolo si sa mantuiasca toata lumea in vremea mantuitoarei Rastigniri si invieri.

        Tot in aceasta zi, pomenirea celui intre sfinti Parintelui nostru Eftimie Marturisitorul, episcopul Sardelor.

        Cel intre sfinti Parintele nostru Eftimie a trait pe vremea imparatilor Constantin si Irina. Mai intai a stralucit ca o stea in viata calugareasca, apoi a fost facut arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici. imparatii vazand ca este atat de priceput, l-au trimis in multe solii. Cand Nichifor s-a urcat pe tronul imparatesc si a inceput sa traiasca nelegiuit, sfantul l-a mustrat. imparatul l-a surghiunit in Apus, in Patalarea, impreuna cu alti episcopi ortodocsi. De atunci si pana la patimirea sa ca marturisitor. Vreme de 29 de ani, fericitul nu si-a mai vazut mitropolia. Cand s-au schimbat imparatii si a venit pe tronul imparatiei romane Leon, cel cu numele de fiara, sfantul a fost chemat din surghiun. Si l-a intrebat imparatul de se inchina sfintelor icoane. Sfantul s-a folosit de indrazneala lui obisnuita si l-a dat anatemei pe imparat. Tiranul s-a maniat si l-a surghiunit din nou, in Ason. Cand Leon cel prea rau a fost ucis cu sabia de imparatul de dupa el, fericitul a fost chemat din Ason si i s-a cerut sa nu se inchine sfintelor Icoane. Dar sfantul iarasi l-a fulgerat si pe acest imparat cu cuvintele sale, strigand: “Daca cineva nu se inchina Domnului nostru Iisus Hristos zugravit in icoana, anatema sa fie”. Pentru aceasta fericitul a fost batut, surghiunit in Acrita si inchis intr-o temnita intunecoasa. Apoi a fost intins de patru insi si batut vreme indelungata cu vine crude de bou. De pe urma ranilor acelora dureroase, sfantul s-a umflat ca un burduf. A mai trait numai opt zile dupa patimire si si-a dat duhul lui, in mainile lui Dumnezeu, stralucind mai mult decat soarele.

        Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Constantin cel dintre iudei.

        Cuviosul Parintele nostru Constantin era din cetatea Sinada. Parintii lui slujeau umbrei Legii, ca erau iudei. Pe cand Constantin era copil mic si mergea cu mama lui, a vazut pe un crestin ca si-a facut semnul Sfintei Cruci pe gura cand a cascat. De atunci o facea si el asa cum l-a vazut pe acela. A indragit si celelalte fapte crestinesti si le facea cu credinta fierbinte. Din pricina aceasta ii stralucea fata. A fost invatat de sus de la Dumnezeu tainele crestine si a stat nemancat cateva zile.

        Odata o evreica tanara a tabarat asupra lui cu gand de desfranare. Iar el, vrand sa cunoasca din nou prin fapta puterea Sfintei Cruci, a facut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci si deodata a vazut ca fata se prabuseste la pamant muta si moarta; si s-a minunat. A facut apoi deasupra celei ce zacea moarta, iarasi, semnul Sfintei Cruci si a inviat-o.

        Povatuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o manastire numita Fuvution in care straluceau in virtute niste barbati vestiti ce duceau viata schimniceasca. A povestit staretului cele petrecute cu el. Staretul a poruncit sa i se aduca o cruce si i-a spus sa o sarute, si pe cand saruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstita in intregime cu bratele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap si a intiparit pe el chipul crucii, care a ramas nesters pana la moartea lui. Apoi a fost invrednicit de dumnezeiescul botez si a primit numele de Constantin. Dupa botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale cand a iesit din colimvitra au ramas urmele picioarelor lui. Si asa a inceput luptele cele duhovnicesti si se sarguia sa intreaca pe toti in aspra vietuire. Lucra si el corturi; ca si Sfantul Apostol Pavel. Cand isi facea rugaciunile catre Dumnezeu, locul se umplea de buna mireasma. Cand mergea la biserica, usile bisericii se deschideau de la sine, inaintea lui. Pentru curatia sufletului lui cunostea gandurile fratilor manastirii.

        Apoi a iesit din manastirea Fuvution si s-a dus in Muntele Olimpului si de acolo in Mira, si pe urma in Cipru, si de la Cipru la Atalia si acolo a trecut cu picioarele un rau ce nu putea fi trecut decat cu barca. Si dupa ce a umblat si prin alte multe locuri s-a intors iarasi in Olimp si acolo a stat patruzeci de zile nu numai flamand, ci si ingropat pana la mijloc intr-o groapa. Dupa acestea, fara voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a parasit o clipa luptele cele pustnicesti. Cu opt luni inainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu si asa, dupa trecerea lor, s-a mutat la Domnul. Mai inainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amanuntul toata viata si faptele lui.

        Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Evarest.

        Cuviosul Parintele nostru Evarest a trait pe vremea imparatului Leon, luptatorul impotriva sfintelor icoane. Se cobora din oameni insemnati din Galatia Asiei. A fost dat sa invete carte si a ajuns bun si de folos tuturor. Ducandu-se la Constantinopol a tras in gazda la unul din mai-marii orasului, ruda cu el, Vriente cu numele, patrician cu dregatoria. A stat la el cateva zile. Ivindu-se o nevoie, imparateasa Teodora l-a trimis pe Vriente patricianul sol la bulgari. Vriente l-a luat cu el si pe cinstitul Evarest. Cand au ajuns la locul numit Scopelon s-au asezat sa se odihneasca putin. Dupa randuiala lui Dumnezeu, fericitul Evarest a intalnit aici un batran care ducea viata schimniceasca. Si dupa dorinta sa a fost tuns de acel calugar si a luat cu dragoste jugul cel usor al Domnului. Mai tarziu batranul acela l-a binecuvantat, i-a dat scrisori si l-a trimis la Manastirea Studion; a fost primit in manastire si a inceput nevointele sale cele schimnicesti. Alegea ca pilda de urmat pe un frate care ii intrecea pe ceilalti in virtute si cauta sa fie tot ca el de nevoitor. Straduintele si nevointele lui nu-i cu putinta sa le insiram. in astfel de nevointe traind in chip bineplacut lui Dumnezeu si-a dat lui Dumnezeu duhul, cand a ajuns in al saptezeci si noualea an al vietii lui. Cinstitul lui trup a fost ingropat in Manastirea lui Cocorovie.

        Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului noului sfintit Mucenic Constantie Rusul, care a patimit in Constantinopol in anul 1743.

        Tot in aceasta zi si pomenirea Sfantului Preacuviosului Parintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Manastiri Tismana.

        Tot Sfantul si Preacuviosul Parintele nostru Nicodim era de neam sloven, nascut si crescut in dreapta credinta. Dupa ce a primit sfantul si ingerescul chip al calugariei si harul preotiei, a pustnicit prin multe locuri, adunand la sine toata fapta cea buna prin iubire de osteneli si alte petreceri imbunatatite.

        Tot cand a venit in partile acestea ale Tarii Romanesti a trait in multe trude si osteneli sufletesti si a petrecut cu neincetate rugaciuni prin muntii pamantului acestuia. Sfantul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseste pana in ziua de azi. Mai intai pe apa Motrului, apoi Manastirea de la Vodita, pe numele Sfantului Antonie cel Mare. Acolo a facut chinovie de multi parinti si frati intru Hristos si a vietuit in acea manastire multa vreme, sfantul.

        Dupa aceea, prin descoperire dumnezeiasca, a mers la locul ce se numeste Tismana. Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude si osteneli, altar dumnezeiesc si locas de viata de obste. Multime mare de calugari s-a adunat acolo; iar Sfantul Nicodim vietuia cu acesti frati intru Hristos; le era chip si pilda de fapte bune, si-i povatuia pe calea mantuirii. Si luand sfantul de la Dumnezeu harul facerii de minuni si putere asupra duhurilor celor necurate, multe si nenumarate minuni a facut cat a trait in viata. A alungat demoni si a tamaduit toata boala si toata neputinta. Se spune ca si in foc a intrat si a iesit nevatamat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de parul capului sau. A mai facut si alte minuni si nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Si asa, ajungand cu sfintenie pana la adanci batraneti, s-a mutat din viata aceasta vremelnica la viata cea cereasca si nepieritoare. intru aceasta luna in douazeci si sase de zile. Si au fost ingropate cinstitele si sfintele sale moaste in sfanta si dumnezeiasca sa manastire Tismana, unde se face slujba si praznuirea sa in toti anii. Mormantul sau sta intru pomenire pana in ziua de azi, cu candela neadormita.

        Dupa ce Dumnezeu a preaslavit moastele sale cu mireasma dumnezeiasca de bun miros, cu har izvorator de mir si cu facere de minuni, au fost scoase din mormant si puse in racla si asezate inauntru cu cinste in sfanta biserica, asa ca si moastele Sfantului Grigorie Decapolitul in sfanta Manastire Bistrita. Dupa trecere de multi ani, un domn al tarii acesteia a vrut sa ridice din Manastirea Tismana moastele Sfantului Nicodim, sa le duca in Bucuresti, ca sa fie acolo statatoare. Dar n-a fost voia sfantului sa se instraineze moastele sale din locasul sau. Si cu minune s-a facut de a parasit domnul acela gandul sau si lucrul cel neplacut sfantului. Ca indata s-a aratat in vedenie unuia din calugari si i-a poruncit sa spuna staretului sa-i ascunda moastele si numai un deget sa ia de la mana lui si sa-l opreasca pentru evlavia credinciosilor. Sfantul Nicodim s-a aratat in acelasi chip si staretului; i-a dat ca si fratelui aceeasi porunca. incredintandu-se dar staretul, a luat un deget de la mana sfantului si mir de la moastele sale.

        Degetul si sfantul mir, pus intr-un vas de cositor, impreuna cu o cruce de plumb ce o purta sfantul la gat, se afla in sfanta manastire pana in ziua de azi, ca odoare duhovnicesti cinstite si de mult pret. Din sfantul mir nimeni n-are voie sa ia; se ingaduie sa se sarute vasul si se umplu toti de nespusa mireasma duhovniceasca. Ascunzandu-se dar in acest chip moastele sfantului, de care se stia numai din staret in staret si unul din fratii manastirii. Iar mai pe urma, din intamplarile vremilor celor cu multe robii, au ramas moastele sfantului de tot tainuite si nestiute de nimeni pana in ziua de azi. Poate ca asa a fost voia sfantului. Cele mai sus numite sfinte si cinstite odoare sunt indestulatoare pentru mangaierea parintilor manastirii si a celorlalti locuitori crestini. Ele fac si acum multe si nenumarate minuni. Duhurile necurate din oameni se alunga cu chemarea numelui sfantului; vindecari de multe feluri de boli se daruiesc celor ce nazuiesc si alearga cu credinta la ajutorul sfantului; pamantul si tara aceasta se pazeste cu rugaciunile si ajutorul Sfantului Nicodim de multe nevoi; iar sfanta si dumnezeiasca Manastire Tismana, care tine si are comoara de mult pret sfintele sale moaste, este pazita si aparata totdeauna, cu grabnica lui folosinta, de multe bantuieli ale vazutilor si nevazutilor vrajmasi.

        in urma hotararii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in ziua de 28 octombrie 1955, in catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfanta slujba a Sfantului Nicodim, ca inceput al savarsirii de atunci inainte, a slujbei Sfantului Nicodim in toate bisericile din Biserica Ortodoxa Romana.

        Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Pubblicato il 26/12/2014 su Noutați Ortodoxe. Aggiungi ai preferiti il collegamento . Lascia un commento.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: