„Iisuse, ajută-ne!” – ultimele cuvinte ale martirilor egipteni

isisNu există zi lăsată de la Dumnezeu ca sinaxarul Bisericii să nu exclame: „Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic… care cu moarte sfântă a slăvit pe Dumnezeu!”. Citim puținele cuvinte despre pătimirea și alegerea de a muri ale unui om. Parcă de atâția mucenici ni s-a dat și gura să-i enumerăm, fără să ne mai impresioneze. Ni se pare ceva obișnuit ca cineva să renunțe la tot, implicit și la viață, pentru Hristos. Îi cinstim pe mucenici și ne rugăm lor, le aducem slujbe și acatiste dar, când vine vorba să renunțăm la strană, la scaunul nostru din biserică, la pernuța pentru genunchi și la alte lucruri care țin de spațiul nostru personal în biserică, ne zburlim: „EU am donat bani pentru acestea!”.

Când necazul bate la ușă și sufletul ne este încărcat, alergăm la ajutorul și la mijlocirea sfinților. A mucenicilor, pentru că ei au găsit puterea să biruie toate încercările pe care viața le-a pus dinainte. Cerșim ajutorul mucenicilor, dar nu vrem să ne gândim că am putea și noi să le fim următori! Necazul și încercarea trec, viața ni se luminează, iar pe mijlocitorii noștri îi uităm, până la următoarea înghesuială… de suflet.

Și, totuși, astăzi Raiul se primenește cu noi și noi „cetățeni”, oameni simpli care renunță la cel mai mare dar – la viață, pentru dragostea lui Dumnezeu. Nebunie, am putea spune! De această nebunie vorbea Sfântul Apostol Pavel, când se referea la „nebunia propovăduirii”.

Pentru noi, occidentalii, a fi „nebun” este un lucru negativ. Toți iubim stabilitatea, siguranța, confortul personal și al familiei, cariera. Toți ne dorim pentru copiii noștri o școală bună și un viitor luminos. Este normal. Însă, în epoca noastră, omul începe să piardă sensul identității sale, de fiu al lui Dumnezeu, uitând că toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Până la urmă, cum ne dăm seama cine suntem și unde ne aflăm în raport cu Dumnezeu, Cel pe care Îl numim, ocazional, „Tată”? Ce este atât de special în noi, care să ne aducă aminte că suntem „fii ai lui Dumnezeu după har”?

Răspunsurile ar putea fi numeroase – având în vedere posibilitățile noastre oferite în Biserică – pentru ca noi să trăim „viața în Hristos”, așa cum se exprima Sfântul Nicolae Cabasila. Șapte Sfinte Taine încununate de dumnezeiasca Liturghie, un mănunchi de acatiste, paraclise, canoane de rugăciuni, psalmii… toate sunt la dispoziția noastră… la o întindere de mână distanță! Și, totuși, există ceva mai puternic! Rugăciunea rostită din tot ce avem noi mai sfânt, o rugăciune izvorâtă din credință și viață, cuvinte simple care cutremură toată ființa noastră!

O astfel de rugăciune au avut pe buze și cei 21 de noi martiri ai lui Hristos, care au ales Împărăția lui Dumnezeu și nu lepădarea de credință. Pare straniu, dar în anul 2015 încă se mai nasc sfinți ai lui Dumnezeu, oameni ca și noi, bărbați cu familii și griji cotidiene, care mor pentru credință.

Răpiți din Egipt încă din preajma sărbătorilor Nașterii Domnului, 21 dintre cei 24 de creștini egipteni au fost plimbați în cuști precum animalele, bătuți, torturați, îmbrăcați în „haina rușinii” – celebra salopetă portocalie. Apoi, la mijloc de februarie 2015, au fost executați.

La câteva zile după „isprava” Califatului Islamic, autorii masacrului au postat pe rețelele de socializare întreg filmul execuției. Sunt imagini terifiante, care nu pot fi descrise în cuvinte … Și totuși, ceva din toate aceste imagini oferă speranță. În așteptarea decapitării, buzele prizonierilor creștini se mișcau… „Iisuse, ajută-ne!”. În momentul în care puteau renunța la tot, recâștigându-și viața, familia, statutul social, ei s-au rugat. Este o rugăciune care le-a deschis cerul celor 21 de creștini ai Bisericii creștine copte din Egipt.

Episcopul Antonios Aziz Mina, cel care a tradus sângeroasa înregistrare, a menționat că și alte rugăciuni rostite în limba arabă se pot citi de pe buzele martirilor: „S-au rugat până în ultima clipă, până când pieptul le-a fost străpuns. Biserica lui Dumnezeu din Egipt plânge, dar se și mândrește cu așa fii. Majoritatea aveau copii acasă, dar au ales Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde ne vom întâlni cu toții. Sunt sfinții noștri, avem 21 de rugăciuni în plus pentru poporul creștin, avem martiri – suntem o biserică vie!”.

Acestea sunt lecții de viață în Împărăția lui Dumnezeu. Câți dintre noi, în momentele noastre tensionate, ne mai aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos? Căutăm soluții, ne sunăm prietenii și cunoscuții, apelăm la profesioniști, la rude și familie, poate, poate cineva ne va da o soluție salvatoare. Cât de departe căutăm? Și, totuși, cât de aproape ne-ar fi rezolvarea – într-un smerit „Iisuse, ajută-ne!” spus din toată ființa noastră!

Pubblicato il 25/02/2015 su Noutați Ortodoxe. Aggiungi ai preferiti il collegamento . Lascia un commento.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: