PS Siluan despre faptul ca ascultarea de duhovnic nu inseamna sclavie

image

Bineinteles ca daca este vorba de Dumnezeu, criteriul care stabileste relatia intre noi si Dumnezeu este dragostea. Nu se poate dragoste fara libertate. O spun asta ca toti cei carora li se pare ca duhovnicia care se exercita asupra lor ii tine ca o gheara, asa, si care vrea sa faca din ei fii dupa chipul si asemanarea duhovnicilor lor, sa se simta liberi. Nu numai sa spuna “NU”, dar sa se simta liberi sa schimbe “reteaua”. Nu vreau sa provoc razvrat, ci vreau sa dau curaj fiecarui suflet care se raporteaza la Dumnezeu si-n numele lui Dumnezeu se duce, in numele lui Dumnezeu are libertate, Dumnezeu ii binecuvanteaza libertatea sa caute si sa nu creada ca daca s-a spovedit prima data la un duhovnic, la un parinte, crede ca de data viitoare tot la el trebuie sa se duca. (…) Tu te raportezi asa cum te raportezi la Dumnezeu – cu libertate, te raportezi si simti ca acesta iti devine parinte.

El (duhovnicul – nota mea) nu are putere asupra ta; nicio putere nu are pentru ca Dumnezeu Singur are putere. Cand devine constrangatoare relatia aceasta, in sensul in care constrangator inseamna ca nu simti ca te dezvolti si ca infloresti ca o floare linistita, fara sa trebuiasca sa faci exercitii impuse… (fraza neterminata, nota noastra) (Daca Sfantul Duh ar participa la un concurs de gimnastica, s-ar putea inscrie numai la liber alese, la impus nu s-ar putea inscrie pentru ca nu executa impus(e) ). Si acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertatea. Si atunci inseamna ca pe langa rugaciune, exista criteriul acesta al libertatii in Duh pe care Dumnezeu ne-o da pentru ca ea este garantata si are ca inima, ca maduva, dragostea, iubirea. Daca e vorba de iubire, stiti si proverbul din popor: „Dragoste cu forta nu se poate“.

Bine ar fi sa intelegem ca raportarea aceasta nu numai a ascultatorilor este catre Dumnezeu, dar si a celor care sunt chemati sa-i calauzeasca pe ascultatori prin lumea aceasta – care incet-incet se numesc duhovnici – are tot aceleasi criterii. Si mai ales ca radacina cuvantului „duhovnic” este „Duh“. Deci trebuie sa stie cum sa lucreze cu Duhul ca sa-i invete si pe cei care vin la ei sa se inscrie in libertatea Duhului, dar si in exigentele Duhului – asta e cu totul altceva.

Dar in exigentele duhului nu incape niciodata constrangerea. Dar din prisos de libertate, da, eu pot sa-mi predau libertatea toata, Doamne, pentru Tine; pentru ca sa fac loc voii Tale in mine si viziunii Tale si perspectivei Tale, sunt gata sa ma predau in mainile celui pe care mi-l pui Tu in fata. Asta e cu totul altceva. Dar acela sa nu uite ca e in numele lui Dumnezeu, si nu in numele lui.

De asta va spuneam la inceput ca… eu cred ca nu sunt duhovnic si cred ca nu sunt parinte, asa cum credeam, mai ales in primii ani, ci incep acum, se poate sa mijesc ochii ca un pisoi dupa vreo trei saptamani spre cam ce ar fi – sau ce n-ar fi – ascultare si duhovnicie.[…] Si daca intelegem criteriul vertical a ceea ce este ascultarea si cautarea voii lui Dumnezeu care se manifesta prin realitatile concrete in care traim, totul devine mult mai simplu. Pentru ca dintr-odata ne trezim, ne dam seama ca din toate, mana lui Dumnezeu ne tine. Chiar daca noi astazi suntem intemnitati, cum zicea apostolul Pavel: „Sunt intemnitat pentru Hristos“, dar el scria epistole care ne-au ramas pana astazi, care sunt pline de speranta si duhovnicie”.

Exista la un moment dat riscul idolatrizarii duhovnicului? Cum poate fi ocolit acest risc?

– Riscul exista, bineinteles. Cum exista si riscul ca duhovnicul sa-si “sclavizeze” (inrobeasca) pe fiii duhovnicesti si sa faca din ei niste ‘masinute teleghidate‘. Poate ca merg impreuna sau se determina una pe alta. Dar toata problema vine din faptul ca nici unul, nici altul nu intreaba pe Dumnezeu: ‘Doamne, ce sa fac?’. Dar noi ajungem cateodata la un ‘umanism‘ orizontal, in care noi incercam sa-l facem pe celalalt sa nu mai scuipe pe jos, sa nu mai injure, sa-si plateasca taxele la timp, sa nu se mai bata si ni se pare ca, vai, uite ce fii duhovnicesti avem noi, ca, uite, nu mai injura, nu se mai bat, vin la Biserica, s.a.m.d. E un fel de umanism, ceva corect, destul de pozitiv, asa, … “un om mai bun“. Numai ca telul este ca omul sa ajunga la Dumnezeu, ca omul sa se lege de Dumnezeu, sa-L redescopere pe Dumnezeu si sa mearga in viata lui spre intalnirea cu Dumnezeu! Chiar daca nu-L vede acuma, merge ca orbul, de mana altora care merg in aceeasi directie sau… de mana ta, duhovnice, care si tu poate ca esti orb, dar si tu te tii de altul si te luminezi cu invataturile Parintilor in orbecaiala ta si mergi inainte. Dar… spre Dumnezeu mergi!

(P.S. Siluan: – “Taina ascultarii pt.omul contemporan” – conferinta ASCOR, Bucuresti, 16 nov. 2005)

Pubblicato il 21/04/2015 su Noutați Ortodoxe. Aggiungi ai preferiti il collegamento . Lascia un commento.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: