Pilde

Era un mirean foarte evlavios în viața lui și a venit la avva Pimen. S-au mai întâmplat la bătrân și alți frați, cerând de la dânsul să audă vreun cuvânt. Și zicea bătrânul mireanului celui credincios: „Grăieşte fraţilor vreun cuvânt”. Iar el se ruga, zicând: „Iartă-mă, avva, eu ca să mă învăţ am venit”. Şi, silit fiind de bătrân, a zis: „Eu sunt mirean, vânzând şi neguţătorind verdeţuri; dezleg şi fac legăturile mai mici, cumpăr cu puţin şi vând cu mult. Însă din Scriptură nu ştiu să spun. Dar o pildă vreau, totuşi, să zic:

Un om a zis prietenul său:

– Fiindcă am poftă să văd pe împărat, vino cu mine.

Şi i-a zis lui prietenul:

– Vin cu tine, până la jumătatea căii.

Şi a zis altui prieten al lui:

– Vino tu să mă duci la împărat.

Iar acela i-a răspuns:

– Te duc până la palatul împăratului.

Şi a zis şi celui de al treilea prieten:

– Vino cu mine la împărat.

Iar el a zis:

– Eu vin şi te duc la palat şi grăiesc şi te înfăţişez la împărat.

Şi îl întrebau pe el: „Care este puterea pildei?”.

Şi, răspunzând, le-a zis lor: „Cel dintâi prieten este nevoinţa, care povăţuieşte până la drum. Cel de al doilea prieten este curăţia, care ajunge până la Cer. Iar prietenul al treilea este milostenia, care conduce până la Împăratul Dumnezeu, cu îndrăzneală”.

Şi aşa, fraţii, folosindu-se, s-au dus. Dumnezeului nostru, slavă!
Sursa: Doxologia.ro

Pubblicato il 29/04/2015 su Noutați Ortodoxe. Aggiungi ai preferiti il collegamento . Lascia un commento.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: