2008 – 2015 7 Ani de Slujire Binecuvântată

image

Foto: Andrei Nicolae

Anul acesta se împlinesc șapte ani de la intronizarea primului episcop ortodox român în Italia în persoana PS Părinte Episcop Siluan, care a avut loc la Luca în 8 mai 2008. Cu acest prilej deosebit, cu mulțumire Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în acești ani, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizează mai multe evenimente după cum urmează:

Vineri 8 mai: Va avea loc, la Sediul Episcopiei din Via Ardeatina 1741, Dumnezeiasca Liturghie începând cu orele 09:30. Va sluji IPS Arhiepiscop și Mitropolit Iosif de la Paris împreună cu ierarhii din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Lazio și din alte regiuni ale Italiei.

Sâmbătă 9 mai: Va avea loc Dumnezeiasca Liturghie la Amalfi (Piazza Duomo), unde se află o parte din moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României. Cu această ocazie Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel organizează un pelerinaj special pentru parohiile din Eparhie. După Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, precum și ceilalți ierarhi ai Mitropoliei, preoții însoțitori ai grupurilor de pelerini și toți creștinii vor avea bucuria de a se închina la racla cu moaștele Sfântului Apostol Andrei care au fost aduse la Amalfi în ziua de 8 mai 1208. La întoarcere se vor deplasa la Salerno unde se vor închina la mormântul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei (Piazza Alfano I).

Duminică 10 mai: Va avea loc Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala din Termoli (Vicolo VI Duomo) care adăpostește moaștele Sfântului Apostol Timotei. Va sluji PS Părinte Episcop Siluan împreună cu PS Părinte Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, înconjurat de preoți și credincioși din regiunile Umbria, Marche și Abruzzo. La sfârșitul Liturghiei toți cei prezenți se vor închina la moaștele Sfântului Apostol Timotei, de la aflarea cărora se împlinesc 70 de ani.‎

Pubblicato il 07/05/2015 su Noutați Ortodoxe. Aggiungi ai preferiti il collegamento . Lascia un commento.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: