Viaţa Sfântei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mirono­siţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numeşte Magdal şi de unde s-a numit şi Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, şi din tinereţe ori după judecăţile neajunse ale lui Dumnezeu – ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuşi zice despre orbul din naştere -, ori prin îngăduinţa dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Şi auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umblând în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaşte toate mai înainte de facerea lor, şi a gonit dintr-însa pe acei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, ca să cunoască că El este Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel:Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

Căci această sfântă mironosiţă mai mult decât toate petrecea nedezlipită de Hristos şi de Preacurata Lui Maică. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos şi de Maica Lui şi ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Făcătorului său de bine şi Mântuitorului nostru. Căci şi în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte plângea şi se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea şi se jelea fără de mângâiere, ca o Maică pentru preaiubitul ei Fiu, căci sufletul ei era pătruns de sabia de care spusese bătrânul Simeon mai înainte, şi fiind slăbită cu totul de durerea inimii, Sfânta Maria Magdalena o mângâia şi o sprijinea pe cât îi era cu putinţă, împreună cu celelalte, făcând toate pentru uşurarea supărării ei.

Şi după ce s-au dus toţi răstignitorii şi Hristos Şi-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim şi au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică şi cu celelalte, au sărutat sfântul şi îndumnezeitul Lui trup şi L-au petrecut până la mormânt. Iar după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe uşa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif şi cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfân­tul Matei Evanghelistul:Erau Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, şezând în preajma mormântului.

Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, şi, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus şi ele să se odihnească în casa lor. Deci sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. Iar după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istoriseşte cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormân­tul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toţi, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti şi celelalte mironosiţe, ci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare şi întocmai ca dânsa cu sârguinţa, cu durerea şi dorinţa – căci era prea sârguitoare această femeie, pentru aceea se pomeneşte de toţi cei patru evanghelişti a venit îndată după miezul nopţii la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor şi sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseşte Sfântul Matei Evanghelistul.

Şi apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut îndată cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a răsturnat piatra de pe mormânt şi a stat deasupra ei. Iar Domnul era înviat atunci, căci evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieşit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra şi a şezut deasupra ei. Căci Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune, ca un Dumnezeu, a ieşit din mormânt când piatra era pusă deasupra, precum şi în seara aceleiaşi Duminici, uşile fiind încu­iate, a intrat la ucenicii Săi. Şi era chipul lui ca fulgerul şi îmbrăcă­mintea lui albă ca zăpada şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi. Şi răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit II căutaţi. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul- şi, degrab mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi”.

Vedeţi că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimântat, ci a vorbit cu blândeţe către dânsele: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi!” Şi nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă şi locul unde a fost pus trupul Lui, zicându-le: „Veniţi de vedeţi unde a zăcut”. El le şi sfătuieşte să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicându-le: „Mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi”. Pentru ce aşa? Ca să se arate şi din amorţirea străjerilor şi din cutremurul care a urmat şi din vorbirea cea cu blândeţe, că aceasta este cea dintâi ducere la mormânt a femeilor, iar nu după cum socotesc alţii.

Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu şi Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuşi Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Iar ele, căzând, s-au închinat Lui şi, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat şi le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeţi, ci duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea”. Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor şi tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului şi ale Domnului, şi cum că L-au văzut pe El. Şi nu numai aceasta, ci şi picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei şi negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvânt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau şi se cucerniceau de dânsa, au zis în sine, că a amăgit-o covârşirea mâhnirii, tulburându-i mintea, vederea, auzirea şi pipăirea. Dar sufletul ei cel curat şi strălucit fiind încredinţat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut şi le-a pipăit; a rămas întru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii şi nemaiducându-se la mormânt.

Iar Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute şi pipăite de ea însăşi, era oarecum mică la credinţă întru sine; şi neîncrezându-se unei vederi, ci socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe altă Marie şi pe alte femei şi iarăşi s-a dus cu aromate la mormânt, în aceeaşi noapte, fiind încă dimineaţă, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; şi a intrat în mormânt cu celé ce erau cu ea, căci piatra era acum răsturnată. Dar trupul Domnului nu l-au aflat şi nedumerindu-se ele în sinea lor, le-au stat înainte doi bărbaţi, care erau sfinţi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe fulgerând. Iar ele temându-se de acea vedere, îngerii au zis către ele cu certare: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat!”

Deci luaţi aminte, iubiţilor, cum se arată că nu este aceasta întâia mergere a femeilor la mormânt, ci a doua. Căci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu văzuseră şi nu auziseră nimic de Învierea Domnului, să le certe şi să le mustre sfinţii îngeri, zicându-le: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi…?” Dar pentru aceea le certau acum îngerii, căci arătat este că ele n-au crezut, deşi au auzit mai înainte toate acestea, de la cele ce au văzut pe Domnul şi au auzit de la El răspunsul către ucenici, căci mai erau şi unii bărbaţi cu ele. Cine zice acestea? Sfântul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: „într-una din sâmbete, întru adâncă mânecare, merseră la mormânt, ducând mirosirile pe care le gătiseră. Şi oarecare împreună cu dânsele”. După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au şi zis: „Aduceţi-vă aminte, cum v-a grăit, pe când era cu voi în Galileea, că se cade Fiului Omului să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi şi să se răstignească şi a treia zi să învieze”. Atunci ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

Apoi plecând şi aceşti bărbaţi şi femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată, dar cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală şi nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.

Dar ce s-a întâmplat după aceea? Duhul Măriei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se singură, acum fiind dimineaţă, s-a dus la mormânt pentru a treia oară şi a văzut piatra răsturnată de pe uşa mormântului. Deci a alergat la Simon Petru şi la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necăjea cu sufletul, căci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre învierea lui Hristos, după întâia mergere la mormânt, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarăşi foarte de dimineaţă împreună cu alte femei şi bărbaţi, şi atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bârfeală. Şi se necăjea nu numai pentru că nu au crezut-o, dar şi pentru că nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormânt şi să vadă; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa şi negrăita mâhnire, şedeau toţi ca nişte morţi. Abia singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat şi s-a dus singur la mormânt, dar numai s-a aplecat în el, căci nu îndrăznea să intre, poate pentru că se credea nevrednic, din pricina lepădării sale de Dânsul; poate şi pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul şi Binefăcătorul său şi fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăşi de dimineaţă şi aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gândind în sine acestea: „Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăşi voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci ştiu ce voi face. Voi grăi celor mai mari şi mai fierbinţi cu dragostea către Hristos, adică lui Petru şi lui Ioan. Insă şi aceştia au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredinţă şi pentru mărimea minunii, se află ca şi cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum îi voi deştepta pe ei, ca măcar să meargă la mormânt şi să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăşi în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut”.

Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru şi la Ioan şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus”. Ca şi cum ar fi zis astfel: „Ascultaţi-mă pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morţi, ori nu; nu ştiu să vă spun vouă; dar una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteţi datori a vă sârgui ca să cunoaştem cine este acela care L-a luat pe El şi unde L-a pus”. Văzut-ai înţelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rânduială şi nepotrivite; ca şi cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, după aceea iarăşi le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicând că „au luat pe Domnul meu din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus”. Dar este arătat că răspunsul ei era meşteşugit şi înţelept; şi astfel îndată i-a plecat a merge la mormânt.

Deci s-au pornit aceşti doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor şi această minunată femeie. Apoi au intrat amândoi ucenicii în mormânt şi au văzut giulgiurile zăcând singure şi mahrama, cu care era înfăşurat capul Lui, era învăluită singură deosebi, iar trupul Lui nicăieri.Deci atunci au văzut şi au crezut. Ce au crezut? „Că au luat pe Domnul din mormânt”, precum le-a spus Maria Magdalena. Şi s-au întors ucenicii la ai lor, necrezând nimic despre înviere. Şi prin necredinţa lor au aruncat în oarecare îndoială şi pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse şi auzise atâtea. Deci ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul şi de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri şi nu aud şi nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbaţi luminaţi de la Dumnezeu, rămân nerătăciţi şi nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile”.

Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt şi, după ce s-au dus Petru şi Ioan, s-a aplecat iar în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe. Iar aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus”. Apoi, venind acolo Domnul şi văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Iar ea, văzând că îngerii s-au sculat, şi sfiindu-se de dânşii, s-a întors înapoi şi, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate.

Şi fiind întrebată de Domnul: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?”, a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!” Aceste răspunsuri către Domnul şi către îngeri, Maria Magdalena nu le-a făcut cu mai înainte cugetare şi cu făţărie, precum a făcut către ucenici; căci acelora le-a răspuns ca unora ce nu ştiau, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormânt. Iar după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormânt şi după ce n-au crezut că a înviat, după aceea s-a îndoit şi ea cu gândul. Iar aceasta a pătimit-o pentru că era foarte cucernică şi se încredea mai mult în socoteala apostolilor, decât în a sa. Deci acum fiind schimbată şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormânt de cineva, a răspuns îngerilor şi Stăpânului precum credea atunci.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, văzând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: „Mărie!” Iar ea, cunoscându-i glasul acum, că a doua oară i s-a arătat ei, a căzut la picioarele Lui, ca şi la mergerea cea dintâi; dar Domnul nu a primit-o cu aceeaşi bucurie, ca atunci, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: „Nu te atinge de mine!” Deci mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; şi nici un cuvânt ca acesta n-au auzit de la Dânsul. Vezi că, într-adevăr, pentru că nu a crezut a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: „Nu te atinge de Mine!”

Căci atunci, la întâia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decât cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o îndepărta de la Dânsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbându-se după atâta încredinţare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!” Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc şi încredinţând-o să nu-L socotească pe El a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Şi a zis: „Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru!” Acestea auzindu-le şi văzându-le Maria Magda­lena, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul şi că i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi care s-a făcut foarte de dimineaţă, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem şi despre a patra mergere a femeilor la mormânt, ca să se vadă osârdia, evlavia, dragostea şi durerea inimii pe care Sfânta Maria Magdalena o avea către Domnul şi Dascălul ei; căci numai ea dintre toate s-a dus la mormânt de patru ori. Această a patra mergere Sfântul Duh a iconomisit să o scrie Sfântul Marcu Evanghelistul. Dar unde este arătat că a patra mergere la mormânt a femeilor este cea istorisită de Sfântul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormânt, când răsărea soarele. Căci ce zice? „Maria Magdalena căci pe ea au pomenit-o toţi cei patru evanghelişti, după cum s-a zis mai înainte împreună cu alte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite; trecând sâmbăta, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, pe când răsărea soarele”.

Deci acum să socotim pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, iarăşi s-a dus la mormânt împreună şi cu aceste femei şi mai ales ducând cu sine miruri şi aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt. Ascultă, iubite, cu luare aminte: Maria Magdalena, încredinţându-se desăvârşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic şi mama lui Iosi, pe Salomeea şi pe alte femei ducându-se la mormânt, având cu ele aromate, s-a dus împreună cu dânsele, pe când răsărea soarele, nu ca şi cum s-ar fi îndoit, ci ca şi cum ar fi povăţuit pe celelalte femei. Ea se bucura şi sălta, că a văzut de multe ori mormântul deşert, iar femeile celelalte, ori nu auziseră până atunci nimic din cele făcute, ori deşi auziseră, însă auziseră un cuvânt nesigur rău; de unde se cunoaşte, că nu ştiau nimic, căci ziceau: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe uşa mormântului?” fiindcă piatra era foarte mare. Dar, căutând, au văzut că piatra era răsturnată de pe uşa mormântului.

Vezi, că nici despre piatră nu ştiau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei şi de la Luca. Apoi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum îngerii pe cele de la Luca, şi Însuşi Domnul pe cea de la Ioan, căci îngerul ştia că atunci veniseră întâi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoştea prin bucuria feţei ei, că acum nu a venit la mormânt îndoindu-se de Învierea Mântuitorului; ci a venit bucurându-se şi veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca şi îngerul cel dintâi, pe cele de la Matei, zicându-le: „Nu vă spăimântaţi; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutaţi? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Deci duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum v-a zis vouă”. Deci ieşind femeile degrabă, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese cutremur şi spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. De aici se arată că femeile acestea sunt altele, afară de cele de la Luca şi Matei, şi afară de Maria Magdalena.

Sfânta Maria Magdalena, uceniţa cea adevărată şi osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste şi cu astfel de sârguinţă şi mai înainte de patimi. Apoi ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, faţa fără chip, mâinile şi picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu suliţa şi tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică şi sprijinind-o şi mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar şi leşina de durerea inimii.

Aşa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului şi a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Iar după înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Deci pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli; apoi a mers la Roma şi a stat şi înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochiA şi, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Insui, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleşte la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, la intrarea peşterii întru care au adormit cei şapte sfinţi tineri mai pe urmă.

Iar mai târziu, împărăţind peste greci preaînţeleptul Leon, a adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei Maria Magdalena şi le-a pus în mănăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvârşea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pubblicato il 22/07/2015 su Noutați Ortodoxe. Aggiungi ai preferiti il collegamento . Lascia un commento.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: