GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN 2013 ȘI LA ÎNCEPUT DE AN 2014

Iată-ne ajunși și la sfârșitul anului 2013. Gândindu-ne în urmă, parcă nici nu ne mai amintim cât de repede au trecut anii ceilalți, dar gândindu-ne la cel prezent, pare că s-a sfârșit înainte să ne dăm bine seama că a început… Ce putem constata, rezumând, este că doar primii ani ai vieții noastre mai păstrează amintiri concrete și pe care le putem situa destul de precis în cronologia vieții de până acum…

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că e adevărat ce spune dictonul latin: Tempus fugit – timpul aleargă. Sau, cum spunea o vorbă înțeleaptă din popor: Vremea vremuiește și omul îmbătrânește. Dacă, pentru cele dinafară, îmbătrânirea și uitarea sunt firești, pentru cele dinlăuntru, acordarea la ritmul și la felul de a petrece al lumii acesteia sunt pustiitoare și ofilitoare de suflet…

A se lăsa dus de valul vieții și al timpului, cum și unde vor ele, unde bate vântul, înseamnă a nu mai avea un țel în viață. Și riscul cel mare care ne paște, și aceasta se vede mai ales la cei tineri, este să ne pierdem sau să nu mai avem un Țel în viața pe care o petrecem pe pământ. Prin urmare, la unii dintre contemporanii noștri, viața se și reduce doar la ce se întâmplă aici și, de multe ori, acum. De aceea se ajunge atât de des laposomorâre și la descurajare și, din acestea, se cade în ceea ce îl caracterizează pe om mai ales în ultimii douăzeci și cinci de ani: depresie.

La aceasta s-a mai adăugat un element de refren: Criza. Daca lumea aceasta pune accentul aproape exclusiv pe partea financiară a crizei, creștinul este chemat să vadă mai ales partea duhovnicească a acesteia, și anume să observe miezul crizei care este de fapt bilanțul lăuntric între ceea ce-ți dorești și ceea ce îți face cu adevărat bine; între ceea ce îți propune lumea aceasta ca hrană și ca îndulcire și ceea ce corespunde cu adevărat setei și foamei pe care o simți în adâncul sufletului tău și pe care, de fapt, nu le poate stâmpăra și sătura nimic din cele omenești.

Ceea ce noi numim criză nu este altceva decât momentul de judecată care constată eșecul încercării omului de a-și făuri propriul ”rai”, propria ”fericire”, cu mijloace proprii, acum și aici. Ceea ce se întâmpla pe planul celor materiale, nu este decât un ecou al celor lăuntrice, duhovnicești. Că, atunci când vrei să-ți făurești propria fericire după chipul și asemănarea ta, ajungi, mai devreme sau mai târziu, la criză.

Depresia, în acest context, nu este altceva decât simțământul firesc și adevărat și lucid al sufletului care poartă amprenta Celui Care l-a creat după chipul Său și l-a chemat laasemănarea cu El, simțământ care îi spune, precum mâncarea stricată spune papilelor gustative, că viața pe care o trăiește și care i se profilează în viitor NU ESTE CEA FIREASCĂ ȘI ADEVĂRATĂ, precum și perspectiva și finalitatea pe care lumea aceasta i le propun, NU SUNT CELE FIREȘTI ȘI ADEVĂRATE.

Starea de dezamăgire ce cuprinde sufletul care ajunge la această amară constatare, o dată orientată către perspectiva care îi corespunde ființial – adică spre Cel Care i-a sădit în suflet, prin facere, gustul adevărului și al fericirii, întru asemănarea cu El – se preface într-o mângâietoare bucurie și încurajare, așa cum se întâmplă când se trezește omul dintr-un coșmar teribil care-l chinuia cu o veste înfricoșată, și constată cu ușurare că de fapt nu era decât un coșmar… Aceasta este de fapt, în sens propriu DEZ-AMĂGIREA! Dacă ajungem la ea, de acum înainte, să nu ne mai supărăm, așadar, ci să ne BUCURĂM, că a nu mai fi AMĂGIT, crezând că fericirea se află în realizările materiale ale lumii acesteia, este un mare privilegiu și o adevărată binecuvântare!

Fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu și, mai ales, fiecare moment de cotitură din viața noastră, constituie un binecuvântat prilej de trezire din coșmarul unei vieți fără perspectivă și fără sens, și de reașezare a acesteia pe temelia pusă ei de Însuși Creatorul – Dumnezeu; este un prilej de reorientare a vieții în perspectiva cea veșnică a unei fericiri care să nu mai depindă de mincinosul criteriu al lui a avea, ci care să-și tragă seva și sensul din ceea ce Dumnezeu făcut Om – Iisus Hristos – ne-a revelat ca  fiind vrednic de dorit și de iubit.

Dacă, pentru hrana trupului, e firesc să se poarte grijă de pâinea cea de toate zilele, Domnul ne învață că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Și la aceasta adaugă: Eu sunt Pâinea care S-a pogorât din cerdin care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare, arătând de fapt că se referă la însuși Trupul și Sângele Lui, pe care le numește adevărată mâncare și adevărată băutură. Și, dacă pentru mâncarea de pus pe masă, omul este capabil de atâta trudă și de atâtea sacrificii, oare nu e vrednică această adevărată mâncare și adevărată băutură de cel puțin tot atâta râvnă și de și mai multe sacrificii, pentru a nu ne lipsi de ea?!…

Dar Dumnezeu nu disprețuiește faptul de a dori să avem cele necesare vieții, doar că ne dă chiar El soluția pentru a le dobândi, zicând: căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și TOATE CELELALTE se vor adăuga vouă. Aceasta este calea fericirii și a împlinirii adevărate! Iar inversarea priorităților este, prin opoziție, așa cum am anticipat mai sus, cea care duce la criză și la depresie.

Dacă ești istovit de atâtea căutări fără mulțumitor și fericitor răspuns, și te întrebi cumva unde și cum să cauți Împărăția lui Dumnezeu, soluția se află, personalizată (nu sub formă de principii impersonale!) la îndemâna ta. Este vorba de Însuși Domnul Hristos Care ți se adresează ție (tot) personal, zicând: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați de căutări și de dezamăgiri și Eu vă voi odihni pe voi, pentru căEu sunt Caleacea nerătăcită, Adevărul cel nemincinosși Viața cea adevărată și fără-de-moarte, Cel Care te scot din întunecimea lipsei de sens a vieții acesteia, pentru că Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci a aflat lumina vieții.

Acestea toate și mai mari decât acestea urez la tot Omul, la sfârșitul ciclului solar 2013 și începutul ciclului solar 2014, recomandând călduros urmărirea ciclului Soarelui dreptății, pentru a ne bucura, încă de pe acum și pentru veșnicie, de lumina Răsăritului cel de sus, împreună cu toți cei care s-au asemănat Lui și cu toți bine-credincioșii noștri înaintași!

Și-acum, la finalizare,

Vreau să vă fac și-o urare,

Cu viers și cu gânduri bune,

După cum tradiția spune:

 

Un An Nou Mântuitor

Eu vă urez tuturor!

Domnul Hristos să vă fie

Tuturor Sens și Tărie,

Cale, Adevăr, Viață,

Ca să trăiți cu dulceață

Anii vieții de acum,

Până la sfârșit de drum!

 

Iar de vi se va-ntâmpla,

Pe căi rele-a apuca,

Și dintr-o falsă progresie

Să ajungeți la depresie,

Iar, pentru câștig și miză,

Să ajungeți chiar la criză,

Vă urez să v-amintiți,

Că nu sunteți părăsiți,

Că nu singuri vă luptați

Când sunteți îngândurați,

Ci-l aveți pe Dumnezeu

Care v-ajută la greu

Și-mpreună pătimește

Cu cel pe care-l iubește.

 

Deci să vă veniți în fire,

Trecând prin dez-Amăgire,

Retrăiți în adevăr,

Chiar de trăiați în ”răspăr”,

Cerând Domnului iertare

Pentru tot răul pe care

L-ați făcut și l-ați grăit,

L-ați lucrat și l-ați gândit.

 

Să puneți început bun,

Nu doar la Paști și Crăciun,

Ci de-acuma înainte,

Ca unii ce-ați luat aminte,

La Hrana cea sufletească

Ce-ajută Omul să crească.

 

Cuvântul lui Dumnezeu

Să îl meditați mereu,

Iar Sfântul lui Trup și Sânge,

Ca o Pâine ce se frânge,

Să vă fie de mâncare,

Spre folos și vindecare.

 

Și mai țineți ceva minte:

Ca, de-acuma înainte,

Să aduceți mulțumire

Prin a voastră viețuire

La cerescul nostru Tată

Și la al Său Fiu, deodată,

Și la Duhul cel Preasfânt,

Să-nălțați al vostru cânt.

Ca Numele Său cel mare

Să-l slăvească fiecare,

Cuvios, cu glasul lin,

Acum și în veci. Amin.

 

 

Cu arhierească binecuvântare,

 

 

† Episcopul SILUAN

 

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

La cumpăna dintre ani, la 31 decembrie 2013, în ajunul Praznicului Tăierii împrejur a Domnului și  al pomenirii Sfântului Vasile cel Mare, 1 ianuarie 2014.

Sursa: Episcopia Italiei