Archivi giornalieri: 26/03/2014

Sinaxar 26 Martie

In aceasta luna, in ziua a douazeci si sasea, praznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeiesti celei negraite si mai presus de fire a intruparii Domnului.

        Dupa cum este obiceiul, in ziua urmatoare unei mari praznuiri a Domnului, facem praznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfanta Fecioara spre a fi binevestitor al Vestii celei Bune. De la inceputuri, si pe tot parcursul istoriei mantuirii noastre, acest print si arhistrateg al Puterilor celor netrupesti a fost pentru noi oamenii ingerul milostivirii si a bunavointei dumnezeiesti. Fiinta de foc, lipsita de orice schimbare si daruita totdeauna vederii slavei dumnezeiesti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca “duh slujitor, trimis ca sa slujeasca, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii” (Evrei 1, 14). Dupa Sfantul Proclu al Constantinopolului, numele lui inseamna “Dumnezeu si om” si a fost daruit de Dumnezeu ca sa vesteasca toate tainele legate de intruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea si implinirea desavarsita a acestei misiuni a sa a fost deci acel “Bucura-te” adresat Maicii Domnului si care a devenit formula de lauda si de slavire a tuturor celor care, gratie lui, s-au facut mostenitori ai Mantuirii si s-au straduit sa urmeze pe pamant chipul vietii ingeresti.

        in afara de Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail, Gavril si Rafail si a tuturor puterilor celor ceresti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit si pe data de 13 iulie si cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).

        O icoana contemporana a arhanghelului Gavril, din scoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

        Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor 26 de mucenici, care au patimit in Gotia, din care doi au fost preoti: Vatus si Virca; cu acesta din urma au patimit si doi fii si trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; si sapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo si Animais.

        Acesti sfinti au trait pe vremea lui Iungurih, imparatul gotilor si a lui Gratian, imparatul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci cand Iungurih a dat porunca sa se dea foc bisericii in care se gaseau adunati la rugaciune cei douazeci si sase de sfinti mucenici. Tot atunci s-a mai intamplat sa arda si un om oarecare, al carui nume nu s-a pastrat, care aducea prinosul lui la altar.

        Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil si alti patruzeci, din partile Rasaritului.

        Acesti sfinti erau de fel dintr-o tara a Rasaritului. Vazand ca crestinii erau ucisi in fiecare zi de catre inchinatorii la idoli, s-au inteles cu totii sa se arate plini de curaj crestinesc, pentru ca astfel sa devina mostenitori ai imparatiei lui Dumnezeu. Si mergand si predandu-se de bunavoie in mainile stapanitorului tarii, care tocmai atunci supunea la chinuri multime de crestini, au stat inaintea lui si marturisind ca sunt crestini, au fost condamnati si aruncati in inchisoare. Iar dupa cateva zile fiind scosi afara, au fost dezbracati si li s-au strujit coastele. Si, dupa ce au fost dati jos de pe lemnele pe care fusesera legati ca sa fie strujiti, au fost tarati prin maracinisuri si in cele din urma li s-au taiat capetele.

        Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Stefan Marturisitorul, igumenul de la Manastirea Triglia, in Bitinia.

        Preacuviosul parintele nostru Stefan a trait pe vremea imparatului Leon Armeanul, imbratisand inca din frageda tinerete viata pustniceasca. Pentru trairea lui imbunatatita, la rugamintea staruitoare si la indemnul monahilor a ajuns igumen al manastirii Triglia si desavarsind pe multi in trairea pustniceasca, mai tarziu, cand nelegiuitul Leon a pornit prigoana impotriva celor ce cinsteau sfintele si cinstitele icoane, fiind chemat si el, a fost silit sa se lepede de inchinarea la sfintele si cinstitele icoane si sa iscaleasca hotararea de inlaturare a icoanelor. Dar, pentru ca nu s-a lasat induplecat, ci dimpotriva a numit nelegiuiti pe cei ce cautau sa-l sileasca la acestea, dupa ce a fost pedepsit in tot chipul, dupa ce a fost tinut prin inchisori si chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe patimiri.

        Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.